Pledoariile Renatei Verejanu

Zâmbet sau rânjet…

(pledoarie la o tabără de vară)

Eu sunt un om optimist, precum a constatat şi Dumitru Matcovschi. (Vezi discursul lui Dumitru Matcovschi pe Youtube). Am fost veselă şi-mi plac oamenii veseli. Veseli, dar nu artificiali.

În primele mele călătorii la Consiliul Europei (Strasbourg) sau la UNESCO (Paris) primul lucru de care m-am bucurat nespus, foasrte vizibil de altfel: toţi colaboratorii acestor instituţii/organizaţii te întâmpinau mereu cu zâmbet. Mi-a plăcut sincer acest lucru. Cine ştie ce gândesc, dar cel puţin îţi surâd prieteneşte, îmi zicem eu. Eram sătulă de mutrele înăcrite ale birocraţilor din urss, apoi şi de mutrele birocraţilor din democraţie.

Dar perioada de tranziţie mult prea lungă din republică şi norocul de-a avea pe parcursul a două decenii de independenţă la cârma ţării mereu hoţi, i-au făcut pe mulţi semeni să stea şi dânşii într-un zâmbet permanent…Un zâmbet așternut pe faţă ca un cerșaf aruncat peste patul murdar de sânge… Doar că dedeparte se vede că e un zâmbet crispat, aşternut pe faţă fără nici un motiv. Aceşti cetăţeni, fără să observe ce le vorbeşte un trecător sau altul, zâmbesc incontinuu. I-am jelit, şi am continuat lupta cu sistemul, pentru a stopa degradarea națiunii.

Mai recent însă am mai depistat două feţe zâmbitoare… Parcă nu păreau să fie din cohorta celor degradaţi… Doar că nimic asemănător nu aveau cu zâmbetul senin, de câteva clipe, zâmbet de salut al multor oameni pe care i-am cunoscut pe parcursul acestor două decenii de activitate în Societatea Civilă. Or, de la o reuniune la alta, fie că era vorba de conferinţe internaţionale, congrese europene sau mondiale, descopeream pe cât de serioşi sunt europenii, ce probleme discută, cu câtă seriozitate te ascultă, cu câtă responsabilitate… Şi m-am uimit pe cât de mult se munceşte în Europa.

Pe când doamnele cu feţele pecetluite cu un zâmbet straniu, nu aveau nici un motiv să stea ore întregi cu dinţii dezgoliţi, de parcă încremeniseră în cel zâmbet fals. În comportamentul lor, în activitatea lor, nu găseai nici o logică a acelei schiţe de zâmbet, un păiengeniş care le acoperea faţa, şi fiindă nici o nuanţă de profunzime nu se zărea, zâmbetul lor părea a fi mai degrabă un rânjet. Or, un zâmbet fals nu e altceva decât un rânjet. E un fel de salut al unei persoane false, care-şi ascunde identitatea. De cele mai multe ori ascunde o persoană făţarnică sau chiar un impostor.

din cartea Pledoariile Renatei Verejanu,
2012

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s