Poeta Renata Verejanu – e mama mea…

26 Iul

Cum am ştiut să ies atotbiruitoare/

 Din consoane, din veşnice vocale… /

Cele două riduri pe fruntea-mi taie o cruce, 

Presimt că bătrâneţea aici n-o să m-apuce. /

Ci anii, câţi vor fi, clădiţi adânc în piept /

Votează unanim soarta de poet. /

Faţă-n faţă cu trecutul sfârtecat şi apus/

Am surâs răspicat când lovea cel sus-pus, /

Ci mai sus am urcat, mesager din ţărani,

/Dumnezeu mă ştia deja de o mie de ani. /

Şi precum nici El şi nici Eu

/nu dispunem de vreme, /

Am jelit împreună poporul care se teme /

De bine, de rău, de sine, de alţii… /

 

Şi am revenit pe Pământ. În creierul meu /

La un simpozion se strâng toţi învăţaţii.

 

(Atotbiruitoare, 21.10.1980)

din cartea Ofranda omeniei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: