Deja de câțiva ani,
merg cu fiul
mai întâi, sâmbătă, la Cimitirul de pe Doina,
unde e înmormântat tata lui și poeta Irina Stavschi,
care-i devenise ca o bunică,
duminică merg la Cimitirul Central din Chișinău,
și luni merg la baștină, la Verejeni,
unde își duc somnul de veci
strămoșii, buneii, tata și mama, doi frați ca niște brazi,
sora mai mare, cumnata, verișori… și alte rude…
Dar azi la mormântul poetei Irina Stavschi
ne-am reținut mai mult,
am frânt cu fiul crengile de liliac
care acopereau fața poetei,
am dat de pomană oamenilor
pe care nu-i cunoaștem,
veniți și ei la mormintele de alături,
am chemat la mormântul poetei un bărbat
care trecea pe drum… venea și el la cineva…
zicându-i: ați cunoscut poeta, nu?…
Omul s-a uitat îndelung la portretul tăiat în piatră,
a citit numele poetei…
și a întrebat:
De ce nu e la Cimitirul Central,
acolo unde-s toți poeții?
A fost mare scriitoare…
Nu chiar toți sunt acolo,
dar ar fi o idee să fie acolo o alee,
așa, o măhăla a scriitorilor… am zis eu,
și i-am povestit istoria pe care mi-a povestit-o Grigore Vieru,
cum Irina Stavschi a ieșit din sală,
și a refuzat să fie primită în rândurile PCUS,
și cum a fost marginalizată o viață…
Pe când membrii PCUS și atunci erau în frunte,
și azi sunt în frunte, zise bărbatul…
Tăcu un timp, apoi întrebă așa, ca pentru sine:
Le va pune oare timpul pe toate la locul lor?
21.04.2012